Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, decizia fiind definitivă. De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă şi pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani.
În primă instanţă, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare.
El este acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.
La fond, Cristian Borcea a fost achitat.
Instanţa a dispus şi confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la Borcea.
Stirile zilei
ŞOC! Mazăre şi Borcea, ani grei de închisoare
Previous ArticleARESTAT! Matteo Politi, arestat preventiv pentru 30 de zile