MENIU
Editorial, Politic, Politic intern

Cum a ajuns Timmermans „jandarmul” României

Nu mai este o surpriză pentru nimeni că principala gură de foc de la Bruxelles împotriva României este Frans Timmermans, numărul doi în ierarhia Comisiei Europene. Despre acesta a început să se vorbească în România cu precădere după ce PSD a câştigat alegerile parlamentare la sfârşitul anului 2016. Este momentul în care Timmermans îşi începe o adevărată campanie de atacuri la adresa României, subiectul principal fiind justiţia, cu precădere respectarea statului de drept.

Deşi este prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene de la 1 noiembrie 2014, Frans Timmermans nu a suflat o vorbă când la Bucureşti, în mai 2016, tehnocraţii lui Cioloş au modificat prin ordonanţă de urgenţă Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Imediat după venirea PSD la putere, „jandarmul” Timmermans a pus ochii pe România şi nu o mai slăbeşte din atacuri.

S-a spus în media că Timmermans este atât de virulent pentru că se află în campanie electorală. Poate fi un argument, mai ales că numărul doi în conducerea Comisiei Europene îşi joacă ultima şansă de a rămâne în politica europeană la nivelul cel mai înalt, sperând să ajungă în fotoliul deţinut de Jean Claude Juncker. Partidul lui Timmermans stă atât de slab în sondajele din Olanda încât riscă să nu prindă nici măcar un loc de europarlamentar. Marea ipocrizie este că Timmermans are nevoie şi de voturile PSD pentru a ajunge la conducerea Comisiei Europene.

Dar de ce este atât de pornit împotriva României?

În primul rând, Frans Timmermans este olandez. Olanda este din foarte multe puncte de vedere principalul adversar al României la nivelul Uniunii Europene. Olanda nu vrea România în spaţiul Schengen. De asemenea, Olanda are o mare problemă cu portul Constanţa, văzut drept un mare rival al principalului port comercial european, Rotterdam.

În al doilea rând, socialistul Timmermans este unul din liderii UE care au făcut un lobby puternic acţiunilor şi organizaţiilor finanţate de adversarul PSD, miliardarul George Soros. Timmermans a fost principalul avocat de la Bruxelles, care l-a susţinut pe Soros în războiul acestuia cu Viktor Orban.

Crede cineva că Timmermans a ajuns întâmplător prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene având în portofoliu domeniul justiţiei şi respectarea statului de drept?

Crede cineva că Timmermans nu înţelege că de fapt în România nu este nicio problemă cu respectarea statului drept? 

PS! Din păcate, PSD, poate cu excepţia a 2-3 lideri, preferă să se facă preş în faţa atacurilor total interesate venite din partea unui olandez extrem de oportunist, care îşi joacă viitorul politic la mai multe capete! 

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *