MENIU
Editorial, Politic, Stirile zilei

CIOLACU, mărire și decădere

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reușit performanța de a ajunge premier în urma unei înțelegeri cu șeful statului, Klaus Iohannis, care a preferat să aibă un final de mandat prezidențial liniștit, în ciuda faptului că nu și-a dorit niciodată un prim-ministru de la PSD. Se pot spune multe despre Ciolacu, dar în niciun caz că nu are abilitate politică.

Marcel Ciolacu se pregătește de mai bine de 10 ani pentru funcția de prim-ministru și visează să îi ia locul lui Iohannis la Palatul Cotroceni. Cel mai probabil se bazează și pe ajutor din interiorul sistemului, dar și pe sprijin european, dar mai ales american. Nimeni nu ajunge într-o funcție majoră în România dacă nu este agreat la Washington și la Bruxelles. S-a spus despre actualul premier că are susținere acolo unde e nevoie, adică undeva în zona Pădurii Băneasa. Ciolacu a reușit să crească puțin câte puțin, ajungând în poziția de a nu mai putea fi refuzat de Iohannis.

Din prima zi în care a ajuns premier, Ciolacu este într-o continuă campanie electorală pentru propria imagine publică. Încearcă să fie acel politician care vrea să rezolve totul în țara asta, de la organizarea meciurilor de fotbal până la scăderea prețurilor în magazine. În plus, Ciolacu folosește arma șantajului numită PNRR pentru a lua decizii în coaliție. El le spune clar celor din PNL: fie aplicăm măsurile fiscale cerute de UE pentru a primi banii din PNRR, fie se rupe coaliția și se intră în criză politică. Aici nu există cale de mijloc. Ciolacu are o agendă politică foarte clară și, în general, și-a impus voința.

Ceea ce nu înțelege Marcel Ciolacu este faptul că reușește cu ușurință să irite foarte multă lume, mai ales prin aroganța politică de care dă dovadă. România a avut „mici Dumnezei” în politică, dar care au sfârșit foarte prost. Modestia și heirupismul de care încearcă să dea dovadă Ciolacu riscă să se întoarcă înzecit împotriva sa.

Șmecheria politică prin care liderul PSD a reușit să urce nu îi va fi necesară pentru a se menține. A lua măsuri fiscale doar pentru că așa vrea Uniunea Europeană nu este o soluție. A te face că iei măsuri pentru a economisi bani la buget când, de fapt, nu umbli acolo unde sunt adevăratele probleme, nu va face decât să enerveze și să genereze un val de ură.

Actualul premier al României nu a fost niciodată un politician veritabil, ci mai degrabă a știut să profite de context și să își maximizeze șansele de a urca pe scara politică. Se numește oportunism politic, dar nu va fi suficient pentru a rezista. Populismul socialist de care dă dovadă Ciolacu se va întoarce ca un bumerang împotriva sa și în niciun caz nu este acel patriotism despre care actualul prim-ministru vorbea la începutul mandatului.

Este foarte ușor pentru Marcel Ciolacu să ajungă de la mărire la decădere.

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *