MENIU

Cazul CARACAL răstoarnă calculele pentru PREZIDENŢIALE

România are în acest an alegeri prezidenţiale. Fie vom avea un nou preşedinte, fie actualul şef al statului mai câştigă un mandat de cinci la Palatul Cotroceni. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe radical după nenorocirea de Caracal.

Nimic nu va mai fi ca înainte de Caracal. Totul este în mişcare şi în schimbare, iar calculele pentru prezidenţiale au toate şansele să fie date peste cap. De la Colectiv nu a mai fost atât de multă emoţie în societate, iar politicienii trebuie să ţină cont de asta. Cine nu va face asta va fi măturat de electorat.

Cine va ştii să gestioneze cel mai bine momentul Caracal va ieşi învingător la prezidenţiale. Unii au încercat să se urce pe valul de frustrare şi nemulţumire, dar au greşit. E cazul liderului USR, care a dovedit că mai are mult de învăţat în politică. E la început de drum, mai are timp, dar să spui că dacă erai preşedintele ţării cazul Caracal nu exista e deja mult prea mult. Oricum, Dan Barna pare să fi înţeles gafa şi a dispărut puţin din peisajul politic.

Teoretic, ceea ce s-a întâmplat la Caracal, felul în care s-a intervenit, întreaga bulibăşeală instituţională, ar trebui să o deconteze cei care se află la guvernare. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Colectiv. Doar că situaţia acum este puţin schimbată. Preşedintele Klaus Iohannis nu poate fi asociat în mod direct cu felul în care s-a intervenit la Caracal, dar este totuşi şef al statului în ultimii cinci ani. Teoretic, Iohannis este omul cel mai puternic şi mai influent în această ţară care, prin reprezentanţii ei în funcţii publice (procurori, poliţie, STS, operatori 112), a eşuat în salvarea unei tinere care, în mod miraculos, a apucat să sune după ajutor.

Toţi cei care sunt în funcţii publice sunt responsabili de ceea ce s-a întâmplat la Caracal. Este revoltător cum unii din opoziţie au încercat şi încă încearcă să-l extragă pe Klaus Iohannis din povestea nefastă de la Caracal. Nu poţi să te mândreşti că eşti preşedintele unei ţări doar atunci când se întâmplă evenimente pozitive. Klaus Iohannis nu poate fi desprins de cazul Caracal, pentru că este şeful statului în care s-a petrecut nenorocirea.

În privinţa PSD, cazul Caracal nu poate aduce nimic bun. Vorbim despre un partid aflat la guvernare, care controlează o parte a instituţiilor de forţă prin reprezentanţii politici instalaţi acolo. De parcă nu era suficient ce s-a întâmplat cu Liviu Dragnea, cazul Caracal nu poate aduce puncte electorale PSD, indiferent ce ar face şi pe cine ar mai schimba din funcţii.

Aparent, povestea tristă de la Caracal îi avantajează pe cei care nu au mai fost la guvernare, care ar putea beneficia şi de voturilor unor nehotărâţi sau care nu au mai votat până acum. Este clar că la nivelul societăţii s-a acumulat o imensă nemulţumire, chiar furie pe alocuri, faţă de cei care sunt plătiţi să ne protejeze, să ne salveze şi să ne dea acea speranţă că dacă ai nevoie de ajutor te poţi baza pe autorităţi. În cazul Caracal, aceste autorităţi au eşuat lamentabil, iar decontul va veni la alegerile prezidenţiale. Vom avea surprize majore!!!

Accesul către Cetatea Poenari, restricţionat din cauza urşilor

Conducerea Muzeului Judeţean Argeş a hotărât să restricţioneze accesul către Cetatea Poenari, după ce în zonă au fost observaţi urşi.
Potrivit informaţiile transmise de Biroul de presă al Consiliului Judeţean Argeş reiese că doi angajaţi ai muzeului, care îşi desfăşoară activitatea la cetate, au observat urşii şi au anunţat conducerea instituţiei. Din cauza pericolului existent, cetatea a fost închisă, iar zona este monitorizată de jandarmi şi silvicultori, sub coordonarea Instituţiei Prefectului Argeş.

CAZUL POLITI! Zeci de clinici private din Bucureşti, verificate de Direcţia de Sănătate Publică

Direcţia de Sănătate Publică a verificat zece clinici private din Capitală, după ce apărut în spaţiul public cazul falsului chirurg italian Matteo Politi, iar în urma acţiunii, o unitate a fost închisă, activitatea pentru trei a fost suspendată, fiind aplicate şi amenzi în valoare de 72.200 lei.

„Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că a verificat 10 unităţi sanitare private din municipiul Bucureşti, ca urmare a apariţiei în mass-media a informaţiilor privind activitatea falsului medic Matteo Politi/Matthew în aceste structuri, dar şi a informaţiilor primite la numărul de telefon pus la dispoziţie. Conform raportului preliminar, inspectorii DSPMB au decis închiderea uneia dintre aceste clinici medicale, au emis decizii de suspendate a activităţii pentru alte 3 clinici medicale şi au aplicat sancţini contravenţionale în valoare de 72 200 de lei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Potrivit aceleiaşi surse, inspectorii sanitari au constatat că în cazul a două dintre adresele la care figurau clinici medicale nu se desfăşura activitate medicală, una dintre unităţi fiind în reamenajare, iar în cadrul celeilalte desfăşurându-se activităţi de import-export (comerţ cu ridicata de produse farmaceutice).

EL CHAPO! Baronul drogurilor, găsit vinovat în instanţă

Liderul cartelului mexican de droguri Sinaloa Joaquin „El Chapo” Guzmán Loera a fost găsit vinovat de toate cele zece capete de acuzare formulate împotriva sa – inclusiv de cel mai grav dintre ele, de participare continuă la o întreprindere criminală -, de către un juriu federal, la New York. „El Chapo” riscă închisoarea pe viaţă!

Guzmán a fost găsit de vinovat, între altele de conspiraţie în vederea spălării de bani de pe urma vânzării de stupefiante, distribuire la nivel internaţional de cocaină, heroină, marijuana şi alte droguri şi de folosire unor arme de foc.

În cursul procesului au fost prezentate, de asemenea, fotografii din timpul unor filaje, convorbiri telefonice interceptate şi mesaje de tip text implicându-l pe Guzmán, dar şi armament bling-bling şi ”cărămizi” de cocaină.

„El Chapo” a evadat dintr-o închisoare mexicană în 2001, într-un cărucior pentru rufe murdare, iar în 2015 printr-un tunel.

După ce a fost prins din nou, în 2016, el a fost extrădat către Statele Unite pentru a fi judecat.

HARTA RĂSPÂNDIRII GRIPEI ÎN ROMÂNIA

EPIDEMIE DE GRIPĂ! Alte patru persoane au murit din cauza virusului gripal. Numărul deceselor a ajuns la 113

Încă patru persoane confirmate cu virus gripal au murit, numărul celor care au decedat din această cauză ajungând la 113, potrivit ultimei informări transmise, marţi, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Este vorba despre trei bărbaţi, unul în vârstă de 36 de ani, din judeţul Constanta, confirmat cu virus gripal tip A, care avea condiţii medicale preexistente şi antecedente vaccinale antigripale necunoscute, unul în vârstă de 63 de ani, din judeţul Arad, fără condiţii medicale preexistente cunoscute şi nevaccinat anti-gripal şi altul în vârstă de 64 de ani, din judeţul Timiş, cu condiţii medicale preexistente şi nevaccinat anti-gripal.

De asemenea, a fost confirmat decesul unei femei în vârstă de 84 de ani, din judeţul Arad, confirmată cu virus gripal tip A, care avea condiţii medicale preexistente şi era nevaccinată anti-gripal.

ARESTAT! Matteo Politi, arestat preventiv pentru 30 de zile

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru chirurgul fals italian, acesta fiind acuzat de trei infracţiuni, înşelăciune în formă continuată şi simplă şi de exercitarea fără drept a profesiei.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au pus în mişcare acţiunea penală faţă de falsul chirurg italian, el fiind acuzat de înşelăciune în formă continuată şi simplă şi de exercitarea fără drept a profesiei.

CAPTURAT LA GRANIŢĂ! Falsul medic care a operat în România, prins când voia să iasă din ţară

Matteo Politi, italianul acuzat că a operat în mai multe clinici private din Bucureşti, deşi avea doar opt clase, a fost prins, miercuri, de poliţiştii de frontieră de la Curtici, judeţul Arad, în timp ce încerca să fugă din ţară.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţia de Frontieră, miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, a fost depistat un cetăţean italian căutat de autorităţile române într-un dosar de înşelăciune.

Bărbatul s-a prezentat în jurul orei 6.00 dimineaţa, la Frontierei Curtici feroviară, pentru a ieşi din România, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia Bucureşti – Budapesta.

Este vorba de Matteo Politi, în vârstă de 38 de ani, acesta legitimându-se la frontieră cu un paşaport italian.

Jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group. Potrivit sursei citate, Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi.

CATASTROFĂ! Bilanțul catastrofei miniere din Brazilia a crescut la 99 de morți

Cel mai recent bilanţ al catastrofei miniere produse vineri la Brumadinho, în sud-estul Braziliei, indică 99 de persoane decedate şi 259 dispărute, după ce miercuri au fost recuperate alte cadavre din marea de noroi provocată de ruperea barajului, au comunicat autorităţile, potrivit AFP şi dpa, relatează Agerpres.

Miercuri, în a şasea zi de căutări, au fost mobilizaţi 320 de pompieri, a declarat Flavio Godinho, locotenent-colonel în Apărarea civilă din statul Minas Gerais, care coordonează operaţiunile de căutare.

Acestea au fost perturbate miercuri de ploaia căzută în cursul după-amiezii.

Potrivit echipelor de salvare, şansele de a mai fi găsiţi supravieţuitori sunt foarte reduse. Sâmbătă a fost ultima zi când o persoană a fost extrasă în viaţă din stratul de noroi.