MENIU

EL CHAPO! Baronul drogurilor, găsit vinovat în instanţă

Liderul cartelului mexican de droguri Sinaloa Joaquin „El Chapo” Guzmán Loera a fost găsit vinovat de toate cele zece capete de acuzare formulate împotriva sa – inclusiv de cel mai grav dintre ele, de participare continuă la o întreprindere criminală -, de către un juriu federal, la New York. „El Chapo” riscă închisoarea pe viaţă!

Guzmán a fost găsit de vinovat, între altele de conspiraţie în vederea spălării de bani de pe urma vânzării de stupefiante, distribuire la nivel internaţional de cocaină, heroină, marijuana şi alte droguri şi de folosire unor arme de foc.

În cursul procesului au fost prezentate, de asemenea, fotografii din timpul unor filaje, convorbiri telefonice interceptate şi mesaje de tip text implicându-l pe Guzmán, dar şi armament bling-bling şi ”cărămizi” de cocaină.

„El Chapo” a evadat dintr-o închisoare mexicană în 2001, într-un cărucior pentru rufe murdare, iar în 2015 printr-un tunel.

După ce a fost prins din nou, în 2016, el a fost extrădat către Statele Unite pentru a fi judecat.

CATASTROFĂ! Bilanțul catastrofei miniere din Brazilia a crescut la 99 de morți

Cel mai recent bilanţ al catastrofei miniere produse vineri la Brumadinho, în sud-estul Braziliei, indică 99 de persoane decedate şi 259 dispărute, după ce miercuri au fost recuperate alte cadavre din marea de noroi provocată de ruperea barajului, au comunicat autorităţile, potrivit AFP şi dpa, relatează Agerpres.

Miercuri, în a şasea zi de căutări, au fost mobilizaţi 320 de pompieri, a declarat Flavio Godinho, locotenent-colonel în Apărarea civilă din statul Minas Gerais, care coordonează operaţiunile de căutare.

Acestea au fost perturbate miercuri de ploaia căzută în cursul după-amiezii.

Potrivit echipelor de salvare, şansele de a mai fi găsiţi supravieţuitori sunt foarte reduse. Sâmbătă a fost ultima zi când o persoană a fost extrasă în viaţă din stratul de noroi.

TRAGEDIA IMIGRANŢILOR! Bilanţul scufundării a două nave cu imigranţi în Golful Aden a ajuns la 52 de morţi

Cel puţin 52 de persoane au murit după ce două nave care transportau imigranţi din Djibouti în Yemen s-au scufundat, a informat Agenţia ONU pentru Migraţie, relatează site-ul postului France 24.

„Nicio fiinţă umană nu merită aşa ceva. Este de datoria actorilor statali şi liderilor care se află în această regiune să prevină astfel de tragedii care iau vieţi nevinovate”, a declarat Lalini Veerassamy, şeful misiunii pentru Organizaţia Internaţională pentru Migraţie în Djibouti.

Navele s-au scufundat în Golful Aden, din cauza mării agitate, la aproximativ 30 de minute după plecarea din localitatea Godoria.

Mii de imigranţi din Cornul Africii pleacă în fiecare an din statul Djibuti, traversând Strâmtoarea Bab al-Mandab pentru a ajunge în Peninsula Arabică, sperând să ajungă în ţările dezvoltate din regiunea Golfului Persic.