MENIU

Cine și de ce își bate joc de medicul Cîrstoiu

Nominalizarea medicului Cătălin Cîrstoiu drept candidat al Alianței PSD-PNL la Primăria Capitalei a luat prin surprindere pe foarte multă lume. Cele două partide nu au fost în stare, deși au sute de mii de membri, să ajungă la o înțelegere pentru a găsi un candidat din interiorul celor două formațiuni politice. Firea era controversată, Burduja nu are cine știe notorietate. Și au ajuns la un fel de compromis, scoțându-l din joben pe Cătălin Cîrstoiu, care are o misiune extrem de complicată de a-i învinge pe Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone.

De ce e complicat? Pentru că actualul primar, în ciuda faptului că nu a făcut absolut nimic în timpul mandatului, stă bine în sondaje și reușește prin șmecherie și oportunism să mai covingă oameni să îl voteze. E complicat și pentru că Piedone se pregătește de o viață pentru funcția de Primar General și are un electorat numeros.

Cătălin Cîrstoiu, fără pic de experiență politică, a fost aruncat într-o groapă cu doi lei puternici. Nu este clar nici dacă PSD și PNL chiar îl ajută cu adevărat pe Cîrstoiu în această campanie. Circulă și teoria că Gabriela Firea nu va putea uita faptul că Marcel Ciolacu nu a susținut-o la Capitală și, drept răzbunare, nu se implică total în susținerea medicului. Despre liberali ce să mai vorbim. Sunt praf și doar alianța cu PSD îi mai menține pe linia de plutire.

Este evident că medicul Cîrstoiu are probleme de comunicare, nu știe să iasă din anumite situații mai complicate, iar campania încă nu a început cu adevărat. Mașina de propagandă a lui Nicușor Dan încă nu a început să scoată „marfă” despre contracandidați. Ceea ce pățește acum Cîrstoiu e nimic față de ce va urma dacă medicul nu va ieși să explice ferm tot ceea ce i se impută. Cel mai grav lucru este faptul că liderii PSD și PNL nu par convinși să îl susțină cu adevărat pe Cătălin Cîrstoiu, ceea ce dovește lipsa de sinceritate atunci când au ieșit cu nominalizarea. Se lasă impresia că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu iau în serios această candidatură sau chiar își bat joc de un om.

Situația este extrem de complicată, iar în situația în care Cătălin Cîrstoiu va fi lăsat singur în continuare nu va avea nicio șansă. Ceea ce nu înțeleg Ciolacu și Ciucă este faptul că un eșec al lui Cîrstoiu va avea un impact dezastruos pentru tot restul anului electoral, atât pentru PSD, cât și pentru PNL. Se știe că Bucureștiul dă un semnal clar pentru toată țara, dar amatorismul unor lideri ai actualei coaliții face să nu se observe această miză uriașă.

Jocul lui Ciolacu și capcana pentru AUR

Bulibășeala din ultima vreme legată de comasarea alegerile ascunde de fapt care este adevărata miză politică. Totul este legat de cine va câștiga alegerile prezidențiale și toate negocierile din coaliție se poartă și s-au blocat din cauza acestui subiect. PSD speră să câștige după foarte mulți ani alegerile prezidențiale, dar știe că nu va reuși dacă nu va avea și sprijinul PNL. Liberalii nu concep să nu aibă candidat la prezidențiale și sunt în stare să rupă coaliția și chiar să facă o alianță de dreapta cu USR tocmai pentru a maximiza șansele de a câștiga alegerile prezidențiale.

Culisele negocierilor din coaliție arată cum se desfășoară discuțiile. Marcel Ciolacu și PSD nu vor să ajute PNL prin comasare fără să fie siguri că liberalii vor susține candidatul social-democrat pentru Palatul Cotroceni. Cei din PSD sunt suficient de experimentați cât să nu se lase păcăliți de oferta PNL. De asemenea, jocul lui Ciolacu este extrem de simplu, dar ascunde și o capcană întinsă celor de la AUR. Prin refuzul de a accepta comasarea alegerilor, PSD și Ciolacu dau șansa AUR să ia un scor bun la alegeri, primul test electoral fiind europarlamentarele. Social-democrații preferă să ajute AUR să crească, decât să ajute PNL. Iar scopul ascuns este legat de prezidențiale. Oricine va candida la prezidențiale din partea PSD ar avea șanse bune în fața unui candidat AUR. Așa cred cei de la PSD.

Lucrurile nu sunt atât de simple. Poate că social-democrații vor avea candidat în turul doi la prezidențiale, dar nu este deloc sigur cine va fi celălalt candidat. Nu cred că George Simion va candida la prezidențiale dacă nu va fi sigur că va câștiga. Un eșec al lui Simion la prezidențiale va duce probabil la pierderea puterii în AUR. Așadar, candidatul PSD în turul doi la prezidențiale nu va da peste George Simion. În schimb, este foarte posibil să dea peste un candidat ca Dan Puric, susținut de AUR. În aceste condiții, jocul politic din turul doi al prezidențialele se schimbă dramatic. Vă imaginați o discuție televizată între Ciolacu și Puric? Se va alege praful de actualul lider PSD!