MENIU

MOŢIUNEA DE CENZURĂ, decisivă pentru REZULTATUL ALEGERILOR PREZIDENŢIALE

Este pentru prima dată după alegerile parlamentare din 2016 când șansele ca PSD să piardă guvernarea sunt foarte mari. Lucrurile s-au schimbat radical în ultimii trei ani, iar evenimentele care s-au succedat în această perioadă au făcut ca PSD să aibă în prezent o grămadă de probleme şi riscă să fie scos de la guvernare.

Liviu Dragnea este la închisoare, Călin Popescu Tăriceanu a părăsit barca guvernării, Klaus Iohannis este mai puternic ca oricând. Pe scurt, cam așa arată tabloul politic în prezent. Iar în perspectivă apropiată ne așteaptă alegerile prezidenţiale care, la prima vedere, par mai dezechilibrate ca oricând. În acest context, PSD se confruntă cu o problemă majoră, legată de moțiunea de cenzură, care are şanse reale să treacă din mai multe motive. PSD pare să fie izolat în Parlament, toţi ceilalți se aliază împotriva PSD şi, în aceste condiţii, dacă mai apar şi trădări, așa cum se întâmplă de obicei în astfel de momente, vor fi probleme la vot. Nici nu contează neapărat numărul de semnături strânse pentru moţiune, ci votul va fi decisiv, iar acolo trebuie să ne aşteptăm la surprize. Totul este la limită, iar diferenţa se va face la câteva voturi.

Dar care sunt consecințele politice ale rezultatului votului pentru moțiunea de cenzură, în condițiile în care bat la uşă alegerile prezidenţiale. Sunt 2 scenarii simple, dar cu efecte majore:

  1. MOŢIUNEA NU TRECE! Există şi posibilitatea, în urma unor jocuri şi negocieri de culise de ultimă oră, ca moțiunea să nu treacă. Va fi un eșec total pentru Klaus Iohannis, PNL şi USR. Electoratul îi va percepe pe cei trei drept niște actori politici slabi care, pe un val de simpatie important, nu reușesc să dărâme un Guvern PSD aflat în mare dificultate. Cea mai importantă consecinţă ar fi o întărire a candidatului PSD la prezidenţiale, Viorica Dăncilă, care ar da un semnal de forţă printre alegători, mai ales printre cei care deşi simpatizează cu social-democraţii nu erau dispuşi să mai vină la vot. Dacă nu trece moțiunea de cenzură, Viorica Dăncilă are şanse foarte mari să intre în turul doi la prezidenţiale.
  2. MOŢIUNEA TRECE! Scena politică se va reseta dacă va trece moțiunea de cenzură. Președintele Klaus Iohannis va deveni cel mai important actor politic şi va oferi Guvernul celor de la PNL. Nu este exclus să se meargă până la alegeri şi cu un Executiv de tranziţie, dar oricum cu oameni agreaţi de Iohannis. Cea mai importantă consecinţă va fi însă pentru PSD. Pierderea guvernării înseamnă finalul carierei politice pentru Viorica Dăncilă, prăbușirea în sondajele de opinie, şanse minime să intre în turul doi la prezidenţiale. Nu este exclus ca Viorica Dăncilă să piardă şi funcţia de preşedinte PSD. Cu siguranţă, Victor Ponta are un plan bine pus la punct de revenire la butoane în PSD, în situaţia trecerii moţiunii de cenzură.

Politica este plină de surprize, negocieri, jocuri de culise, dar este evident că alegerile prezidenţiale vor fi influenţate de rezultatul votului la moțiunea de cenzură. Este poate cea mai importantă moţiune de cenzură din ultimii ani, cu efecte politice la nivelul cel mai înalt!

Atenţie PSD! Se naşte tandemul Iohannis – Barna

Este mare agitaţie pe scena politică. Partidele îşi stabilesc candidaţii la alegerile prezidenţiale, se discută, sunt şedinţe mai mult sau mai puţin secrete, se negociază, miza fiind una uriaşă. S-a dovedit în ultimii ani că preşedintele României rămâne reperul de bază în politică, chiar dacă în timpul mandatului nu realizează mare lucru. Românii ştiu să valorizeze funcţia de preşedintele al României, lucru dovedit prin prezenţa mare la vot la fiecare scrutin.

Nici în acest an nu se va face excepţie. În ciuda unor opinii destul de izolate, actualul preşedinte, Klaus Iohannis, porneşte cu prima şansă să intre în turul doi de scrutin Nu mai este însă atât de clar că va intra în finala prezidenţială cu reprezentantul PSD. Premierul Viorica Dăncilă este un politician care a crescut mult în ultimii ani. Încă este devreme să spunem că Dăncilă nu va intra în turul doi. Totuşi vorbim despre preşedintele celui mai mare partid din România, cu un electorat stabil, care însă are o mare problemă în prezent: este demobilizat.

Actuala conducere a PSD ar trebui să îşi propună ca principal obiectiv tocmai mobilizarea acestui electoral, recunoscut prin fidelizare şi disciplină. Marele pericol care pândeşte PSD este dispariţia prin fărâmiţare şi demobilizare a propriului electoral, care şi în cele mai negre etape ale istoriei se situa la un minim de 30%. Semnalul a fost tras la europarlamentare iar trendul legat de electoratul PSD este unul negativ.

Ceea ce se întâmplă acum în PSD nu face decât să crească şansele apariţiei pe scena politică a unui tandem care poate fi devastator pentru social-democraţi. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a stabilit ca principal obiectiv câştigarea unui nou mandat la Palatul Cotroceni. Nu va fi simplu, iar asta nu pentru că adversarul tradiţional, PSD, îi va face mari probleme în perioada următoare, ci pentru că pe acelaşi culoar politic cu Iohannis a început să alerge foarte bine candidatul USR-PLUS.

Dan Barna se anunţă un candidat cu potenţial important la prezidenţiale. Este genul de candidat care poate aduce la vot, pe lângă talibanii #Rezist, şi pe cei care nu au votat niciodată până acum pentru că nu erau interesaţi de politică. Este acel electorat cu vârsta cuprinsă între 18 si 35 de ani, care poate înclina decisiv balanţa. Klaus Iohannis ştie foarte bine acest lucru şi va încerca să nu şi-l facă duşman pe Dan Barna.

Scenariul este foarte simplu: Klaus Iohannis îşi va negocia cu Dan Barna susţinerea în turul doi în cazul în care Viorica Dăncilă va intra în finală, iar dacă în turul doi vor intra Iohannis şi Barna se va pune de un blat istoric, având ca obiectiv un nou mandat pentru actualul preşedinte. Nu vor fi negocieri complicate: Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, Dan Barna la Palatul Victoria. Este tandemul devastator pentru PSD, care dacă nu va ştii să gestioneze aşa cum trebuie noua conjunctură politică riscă să devină un partid de 10%. Totul depinde de cât de bine şi de eficient vor reuşi cei din PSD să-şi mobilizeze electoratul, care acum pare extrem de dezamăgit de ceea ce se întâmplă în interiorul partidului.

Totul e calculat: DĂNCILĂ NU PICĂ!

S-a discutat foarte mult în ultima vreme despre şansele de reuşită ale moţiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă. S-au făcut calcule, alianţe, transferuri politice de la un partid la altul, totul în speranţa aparentă că acest Guvern va pica în Parlament. Aşa se întâmplă de fiecare dată când se depune o moţiune de cenzură şi ni se aduce aminte că e nevoie de 233 de voturi pentru ca Guvernul să pice. Greu de crezut că se vor strânge aceste voturi, mai ales că jocurile politice la nivel înalt şi în laboratoarele mai mult sau mai puţin transparente se fac astfel încât acest Guvern să rămână în funcţie cel puţin până la alegerile prezidenţiale.

  1. Preşedintele Klaus Iohannis nu are niciun interes ca acest Guvern, pe care îl atacă zi de zi, să pice. E un calcul politic simplu: de ce să îl dobori pe cel pe care îl ataci şi de pe urma căruia câştigi puncte electorale? De ce să o schimbe Klaus Iohannis pe Viorica Dăncilă cu un alt premier care va fi asociat până la prezidenţiale cu imaginea actualului şef al statului? S-a mai întâmplat aşa în 2015 când Iohannis l-a numit pe Cioloş premier, iar după un an PSD a câştigat alegerile parlamentare cu 45%.
  2. PNL trebuie să facă aşa cum doreşte Klaus Iohannis. Poate că liberalii ar fi dispuşi să preia guvernarea de la PSD-ALDE, dar asta nu este pe placul preşedintelui Iohannis, care nu îşi poate permite ca un Guvern liberal să organizeze alegerile prezidenţiale, ţinând cont de probleme majore de organizare care se vor ivi şi la acest scrutin. Klaus Iohannis are nevoie tot de „ţapul ispăşitor” numit Guvernul Dăncilă pentru a da vina pentru probleme inerente care vor apărea în ziua alegerilor. În plus, preşedintele Iohannis nu îşi doreşte să deconteze cele câteva luni de guvernare cu un liberal pe scaunul de la Palatul Victoria.
  3. USR nu are niciun interes să intre acum la guvernare. Partidul condus de Dan Barna nu are de ce să trimită miniştri în viitorul Guvern pentru o perioadă atât de scurtă, mai ales că la prezidenţiale îl vor înfrunta chiar pe Klaus Iohannis. Pentru USR e mul mai simplu să stai pe margine, să ţipi, să acuzi şi să repeţi nişte sloganuri împotriva celor aflaţi la guvernare. Reţeta a funcţionat perfect la europarlamentare şi cel mai probabil o vor aplica şi la prezidenţiale.
  4. Pro România nu riscă să dispară înainte de a exista. Partidul condus de Victor Ponta este un pion important la moţiunea de cenzură, dar nu e pregătit şi nu îşi doreşte să intre acum la guvernare. Eventual pot face un joc punctual al preşedintelui Klaus Iohannis, care ar putea lua în calcul un Guvern de tranziţie pe o perioadă determinată, condus de om propus de Pro România. Aici este însă o problemă. Victor Ponta l-ar vrea pe Sorin Câmpeanu, pentru că un Mihai Tudose instalat din nou la Palatul Victoria este un pericol chiar pentru Victor Ponta la conducerea propriului partid.
  5. PSD trage cu dinţii de guvernare. Social-democraţii au în continuare un număr însemnat de parlamentari care nu au niciun interes să pice actualul Guvern. Sunt oameni care cel mai probabil nu vor mai prinde un al doilea mandat de parlamentar şi, în consecinţă, vor dori stabilitate până în 2020 când vor fi alegerile generale.

Aşa arată tabloul legat de moţiunea de cenzură, care este un simplu instrument politic folosit pentru a atinge nişte obiective. Lucrurile sunt ceva mai complexe decât simple negocieri sau transferuri politice de moment. NIMENI NU ÎŞI DOREŞTE CA ACEST GUVERN SĂ CADĂ! Cu atât mai mult cei care se umflă în pene şi anunţă că sunt pregătiţi să se instaleze la Palatul Victoria.