MENIU

TRUMP, SOLUȚIA PENTRU ÎNCHEIEREA RĂZBOIULUI

S-a vorbit foarte mult despre relația specială dintre Donald Trump și Vladimir Putin, dar foarte puțin despre soluții simple și clare pentru încheierea conflictului din Ucraina. Se vorbește puțin pentru că majoritatea celor implicați în conflict NU DORESC încheierea lui. Rușii nu vor pentru că vor mai mult decât cele patru regiuni anexate. Ucraina nu renunță la teritoriile ocupate de ruși, iar SUA nu vrea pace pentru că, în acest moment, alături de China, sunt singurele țări care se întăresc în plan economic și militar.

A existat și ipoteza că dacă Trump rămânea la Casa Albă, Vladimir Putin nu intra cu trupe în Ucraina. Este un scenariu plauzibil având în vedere relația politică apropiată dintre cei doi. Atât Trump, cât și Putin, sunt doi politicieni extrem de pragmatici, care știu să negocieze și care pot să bată palma dacă ambele părți au de câștigat.

Faptul că democrații, prin Joe Biden, s-au întors la butoane, a grăbit decizia lui Putin de a invada Ucraina. Biden și Putin se cunosc foarte bine, dar nu suficient cât să poată găsi împreună o soluție pentru a încheia războiul. În plus, industria americană de armament, cu un lobby puternic la factorii de decizie de la Washington, este extrem de încântată de faptul că rușii nu avansează în Ucraina și, astfel, pot livra arme regimului de la Kiev.

Cred că nu mai este nevoie să spun că războiul nu se duce între ruși și ucraineni. Acolo este un conflict militar între Moscova și Washington, este un conflict economic între Rusia și SUA, iar Ucraina este la mijloc. Președintele Joe Biden nu mai poate da înapoi în acest moment și speră ca Moscova să intre în colaps în special din punct de vedere economic. E greu de crezut că așa se va întâmpla, mai ales că Rusia a găsit soluții să finanțeze în continuare industria de armament.

În toată această ecuație complicată, Donald Trump poate fi o soluție pentru a începe negocieri de pace. Trump este SINGURUL AMERICAN care ÎL POATE CONVINGE pe Putin să oprească războiul. Trump știe să aducă la masa discuțiilor părțile aflate în conflict, chiar și un război în desfășurare poate fi tratat ca o afacere. Trump are foarte multe defecte, dar are și o mare calitate: știe să negocieze. Nimeni din SUA nu îl cunoaște mai bine pe Putin decât Trump.

Acum apar însă marile probleme. Ca să îl convingi pe Putin să vină la negocieri trebuie să ai ce să îi oferi. Iar situația politică actuală în care se află Trump nu îl pune în situația de a oferi prea multe. Deciziile în SUA se iau la CIA, Pentagon și Casa Albă. Din opoziție, Trump nu poate face prea multe, iar întoarcerea lui Casa Albă este sub semnul întrebării.

Toate sforile din lume se vor trage pentru ca Trump să nu fie reales președinte al SUA. Să fiți siguri de asta! În aceste condiții, pace în Ucraina este extrem de departe, cu consecințe devastatoare pentru tot mapamondul!

SURPRIZA LUI TRUMP! Preşedintele SUA se întâlneşte din nou cu Kim Jong-Un

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că se va întâlni la finalul lunii februarie cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, a doua sa întrevedere cu liderul de la Phenian.
„Dacă n-aş fi fost ales Preşedinte al Statelor Unite, acum, după părerea mea, eram angrenaţi într-un război major cu Coreea de Nord, cu milioane de oameni ucişi. Mai este multă muncă de făcut, dar relaţia mea cu Kim Jong-Un este una bună. Iar preşedintele Kim şi cu mine ne vom întâlni din nou pe 27 şi 28 februarie în Vietnam”, a declarat preşedintele SUA.
Kim Jong-Un şi preşedintele SUA, Donald Trump s-au întâlnit pentru prima data pe 12 iunie, la Singapore, ocazie cu care cei doi lideri au anunţat angajamentul denuclearizării Peninsulei Coreea.