MENIU

ALDE ŞI TĂRICEANU, LOBBY PENTRU MULTINAŢIONALE! SE RUPE COALIŢIA CU PSD?

Discuţiile tot mai aprinse din ultima vreme pe tema OUG 114, aşa-zisa „taxă pe lăcomie”, scot în evidenţă poziţiile ferme ale celor doi parteneri ai coaliţiei de guvernare. Avem, pe de o parte, ALDE prin Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu, Andrei Gerea, Toma Petcu şi, pe de altă parte, Liviu Dragnea, Darius Vâlcov, Eugen Teodorovici. Se observă o retorică ceva mai echilibrată la premierul Viorica Dăncilă, care preferă să lase o uşă deschisă partenerilor de la ALDE.
Lucrurile în privinţa celebrei ordonanţe sunt simple la prima vedere, dar extrem de complicate la o analiză mai profundă.
Liviu Dragnea a dat semnalul bătăliei împotriva multinaţionalelor pe 17 decembrie 2018, cu ocazia Consiliului Naţional PSD. Discursul de atunci al liderului social-democrat nu a lăsat loc de îndoială: multinaţionalele cu precădere din zona energiei, bancară, telecomunicaţii, hypermarket au fost luate la ochi de şeful PSD, care susţine că aceste companii fac profituri uriaşe în România, dar scot aceste profituri către ţările de origine. Soluţia a fost simplă: SUPRATAXAREA!
Dar de unde vine această radicalizare a preşedintelui PSD la adresa multinaţionalelor? Pe lângă argumentele economice şi financiare, care pot fi analizate de specialişti, Liviu Dragnea, cel mai probabil, se bazează pe informaţii potrivit cărora multinaţionalele au susţinut şi încă o fac, într-un fel sau altul, protestele de stradă împotriva Guvernului.
Pe poziţii radical opuse se află cei de la ALDE, care au pus beţe în roate şi la Legea Offshore, acolo unde PSD dorea o impozitare mult mai drastică a operatorilor care extrag gaze din Marea Neagră. La fel ca în cazul „taxei pe lăcomie”, argumentul suprem folosit de ALDE şi Călin Popescu Tăriceanu a fost faptul că vor fi afectate investiţiile.
Sensibilitatea preşedintelui ALDE faţă de zona multinaţionalelor din energie este ceva mai veche, scandalul din 2008 legat de concesionarea unor perimetre din Marea Neagră către Sterling Resources fiind un exemplu foarte bun în acest sens.
Şi zona bancară pare să fie susţinută puternic de reprezentanţii ALDE. Un exemplu concret a fost participarea, destul de surprinzătoare, a preşedintelui Senatului la audierea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, la Comisia economică, prezidată de senatorul Daniel Zamfir. Nu spun că Tăriceanu a fost de partea lui Isărescu, dar cred că audierea ar fi fost „altfel” fără participarea liderului ALDE.
Este evident că, la vârful celor două partide, PSD şi ALDE, există dispute majore vis-a-vis de felul în care ar trebui să se relaţioneze cu multinaţionalele. Fie Liviu Dragnea va ceda în faţa ALDE de dragul menţinerii coaliţiei, fie va merge înainte fără ALDE, dar riscul să piardă guvernarea este foarte mare. Nu cred în varianta susţinerii unui guvern minoritar!

CAZUL POLITI! Zeci de clinici private din Bucureşti, verificate de Direcţia de Sănătate Publică

Direcţia de Sănătate Publică a verificat zece clinici private din Capitală, după ce apărut în spaţiul public cazul falsului chirurg italian Matteo Politi, iar în urma acţiunii, o unitate a fost închisă, activitatea pentru trei a fost suspendată, fiind aplicate şi amenzi în valoare de 72.200 lei.

„Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că a verificat 10 unităţi sanitare private din municipiul Bucureşti, ca urmare a apariţiei în mass-media a informaţiilor privind activitatea falsului medic Matteo Politi/Matthew în aceste structuri, dar şi a informaţiilor primite la numărul de telefon pus la dispoziţie. Conform raportului preliminar, inspectorii DSPMB au decis închiderea uneia dintre aceste clinici medicale, au emis decizii de suspendate a activităţii pentru alte 3 clinici medicale şi au aplicat sancţini contravenţionale în valoare de 72 200 de lei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Potrivit aceleiaşi surse, inspectorii sanitari au constatat că în cazul a două dintre adresele la care figurau clinici medicale nu se desfăşura activitate medicală, una dintre unităţi fiind în reamenajare, iar în cadrul celeilalte desfăşurându-se activităţi de import-export (comerţ cu ridicata de produse farmaceutice).

CAZUL KOVESI! Dragnea spune că NU se află în spatele anchetei penale

Preşedintele PSD a fost întrebat dacă România ar trebui să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi la Parchetul European, Liviu Dragnea declarând că nu ştie ce va face Guvernul şi că nu se poate pronunţa.
„Dar ce, suntem la Eurovision? Nu ştiu ce va face Guvernul. Evit să fac comentarii pentru că ar fi o dublă măsură. Nefiind Eurovision, nu pot să comentez. Tocmai de aceea trebuie să fie candidaţi respectabili”, a declarat Liviu Dragnea.
Referitor la acuzaţiile Opoziţiei potrivit cărora Liviu Dragnea s-ar afla în spatele citării fostului procuror-şef DNA la Secţia de anchetă a magistraţilor, liderul PSD a dat un răspuns tranşant: „Nu comentez prostiile celor din Opoziţie. Eu nu cred că vreun om politic poate să fie în spatele unei structuri a parchetului, care poate e singura care nu a fost numită politic. Resping categoric asemenea afirmaţii, pentru că nu poate nimeni, nici eu, să influenţeze acea structură a Parchetului. Eu nu am habar cum a fost selectată, cum a fost selectaţi oamenii de acolo”.

ERDOGAN-PUTIN! Turcia, ţară NATO, se înarmează din Rusia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a dat asigurări că Ankara nu va renunţa la contractul încheiat cu Rusia pentru achiziţia de rachete S-400, şi care a provocat rezerve şi critici în rândul aliaţilor NATO din cauza incompatibilităţii acestor rachete cu sistemele de apărare ale Alianţei, transmite Reuters.

‘Noi am încheiat un contract cu Rusia cu privire la rachetele S-400, deci este exclus să întoarcem spatele acestui acord. Este o afacere încheiată’, a declarat Erdogan, într-un interviu la postul CNN Turk.

PARTENERIAT STRATEGIC! Klaus Iohannis, întâlnire cu vicepreședintele SUA, Mike Pence

Preşedintele României, Klaus Iohannis a avut, la Munchen, o întâlnire cu vicepreşedintele SUA, Mike Pence. În cadrul întâlnirii, oficialul american i-a mulţumit şefului statului român pentru decizia de a îl recunoaşte pe Juan Guaidó ca preşedinte interimar al Venezuelei.

Cei doi oficiali au mai discutat despre stadiul „excelent” al Parteneriatului Strategic România-SUA şi „posibilităţile concrete de aprofundare a acestuia, pe toate dimensiunile”, a informat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

Klaus Iohannis a reiterat, la convorbirile cu Mike Pence, angajamentul consecvent al României şi al său personal pentru consolidarea acestui parteneriat cu SUA, precum şi pentru întărirea relaţiei transatlantice.

La rândul său, vicepreşedintele Statelor Unite i-a transmis lui Klaus Iohannis că apreciază „modul în care acţionează pentru susţinerea Parteneriatului („strong leadership”)”, precizând că SUA şi România sunt prieteni foarte apropiaţi.

De asemenea, Mike Pence a reamintit şi despre relaţia apropiată a şefului statului român cu preşedintele SUA, Donald Trump. Oficialul american i-a mulţumit preşedintelui României pentru decizia recentă de recunoaştere a lui Juan Guaidó ca preşedinte interimar al Venezuelei.

PREVIZIBIL! După Olguţa Vasilescu, Mircea Drăghici își retrage și el candidatura

Deputatul PSD, Mircea Drăghici, a anunţat că îşi retrage candidatura pentru portofoliul Transporturi, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis nu a dat niciun răspuns în legătură cu nominalizarea sa în funcţie.

„Am luat decizia de a-mi retrage candidatura pentru funcţia de Ministru al Transporturilor. Cred cu tărie că lucrurile importante se fac nu doar cu viziune, muncă şi perseverenţă, dar şi cu sacrificii. Am fost dintotdeauna şi voi rămâne un om de echipă şi vreau să mulţumesc tuturor colegilor din CEx pentru încredere şi susţinere”, a scris Mircea Drăghici pe Facebook.
Anunţul lui Drăghici vine după ce Lia Olguţa Vasilescu şi-a retras marţi candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, precizând că a luat decizia în urma unei discuţii cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea,

ATAC DUR! Tăriceanu o pune la colţ pe Kovesi

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă la Sinaia, că cel mai grav lucru în cazul Laurei Codruţa Kovesi i se pare corupţia de putere şi felul în care a nesocotit principiile constituţionale şi de drept ale României.

„Cred că Laura Codruţa Kovesi până la urmă nu este mai egală decât suntem toţi cetăţeni egali, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii. Deci aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, când au fost tot felul de persoane care au făcut obiectul unor anchete şi lumea a găsit firesc că acest lucru se întâmplă, România şi-a asumat, între multe alte lucruri, obiectivul de combatere a corupţiei. Au fost aduşi la procuratură şi trimişi în instanţă majoritatea celor acuzaţi de fapte de corupţie. (…) La doamna Kovesi problema cea mai gravă, pe care eu o consider, a fost corupţia de putere. Ştiţi, corupţie nu înseamnă numai că a luat comision de la unul sau a primit o bijuterie? E foarte grav, dar este la fel de gravă şi corupţia de putere. Corupţia de putere însemnând nesocotirea principiilor de drept şi constituţionale într-o ţară, nu numai în România, ci în general. Corupţia de putere sigur că duce la abuz, fără îndoială”, a afirmat Tăriceanu.

DISPUTĂ! Teodorovici, atac voalat la adresa lui Vâlcov

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a declarat, în cadrul unei emisiuni la Digi24, că dialogul despre politica fiscală şi cea monetară trebuie să fie purtat doar între reprezentanţii ministerului şi cei ai Băncii centrale, iar diversele frustrări trebuie să fie ţinute în interior sau în cadru restrâns.

Deşi nu l-a nominalizat în mod direct, mai mult ca sigur, ministrul Eugen Teodorovici s-a referit şi la consilierul premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, care a făcut duminică seară, la Antena 3, mai multe afirmaţii tranşante la adresa BNR şi a guvernatorului Mugur Isărescu, acesta din urmă dându-i o replică foarte dură o zi mai târziu.


Tot sper şi fac apel la acest tip de comunicare: pe cât posibil să ne ţinem cu toţii frustrările în interior, eventual, să ne manifestăm într-un cadru restrâns, dar nu în văzul lumii”, a declarat Teodorovici.