MENIU

Pro și contra ȘOȘOACĂ

Vreau să spun de la început că nu o cunosc personal pe Diana Șoșoacă, nu am interacționat în mod direct, singurele ocazii în care am schimbat câteva mesaje fiind atunci când am invitat-o în emisiunile tv de care mă ocup.

Vreau însă să fac câteva precizări, în calitate de observator al vieții politice din ultimii ani. Despre Diana Șoșoacă a început să se vorbească după ce AUR a dat lovitura la alegerile parlamentare. A devenit evident că scena politică se va dinamiza după intrarea AUR în Parlament, iar Șoșoacă face parte din acest tablou politic schimbat.

Nu vreau să discut despre ieșirile publice ale Dianei Șoșoacă, s-a tot vorbit despre asta. Sunt ieșiri publice pe care doamna senator și le asumă și cu siguranță și le calculează. Să nu uităm însă cum am ajuns ca Diana Șoșoacă să facă agenda publică în România în anumite perioade. Electoratul s-a pronunțat, a venit la vot și a spus că Șoșoacă merită să fie senator al României. Este un fapt care nu poate fi contrazis.

De ce a votat-o lumea pe Diana Șoșoacă? Simplu. Pentru că mare parte din clasa politică a ultimilor ani a dezamăgit. Iohannis, Ponta, Dragnea, Orban, Cîțu, Barna, Cioloș, toți au fost într-un fel sau altul la putere și au dezamăgit. S-a creat astfel un vid electoral care a fost ocupat de AUR și, implicit de Șoșoacă. Așa că vinovații pentru apariția în viața noastră politică și, mai nou, pe scena internațională a ”fenomenului” Șoșoacă trebuie căutați în clasa politică, mai exact la vârful puterii.

Doamna senator alege cum să se comporte în public, în Parlament, cu presa, etc. Dacă a încălcat legea, atunci să suporte consecințele. Dar hai să o lăsăm mai ușor cu lamentările penibile despre felul în care Diana Șoșoacă alege să facă politică. E un fel de a face politică și nu se întâmplă doar în România.

O ȚARĂ DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMĂNAREA LUI KLAUS IOHANNIS

În curând se vor face 7 ani de când România este condusă de la Palatul Cotroceni de către Klaus Iohannis. Apărut în viața românilor ca o mare speranță politică, fostul primar al Sibiului este mai degrabă o dezamăgire, un președinte care nu a făcut decât să semene ură și dezbinare printre români. Un singur obiectiv și-a propus: eliminarea PSD de la butoanele puterii. Și a reușit! Dar care este costul?

România are parte de un președinte care lipsește de la momentele importante. Fie că a fost vorba despre drame precum incendii în spitale, fie că societatea este măcinată de dispute politico-sociale importante, Klaus Iohannis preferă să nu se implice. În singurele momente în care a decis să intervină, Klaus Iohannis a avut un scop precis: să adauge capital electoral, fie îmbrăcând celebra geacă roșie, fie făcându-și apariția în mod oportunist și urcându-se pe cadavrele celor care au murit la ”Colectiv”.

România condusă de Klaus Iohannis este o țară în care ipocrizia politică, indolența și oportunismul au fost ridicate la cel mai înalt nivel. Actualul șef al statului a reușit, din păcate, performanța negativă, de a-i face pe români să fie scârbiți de clasa politică, să nu mai creadă că politicienii din valul nou (aici mă refer în mod special la cei din USR-PLUS) sunt mai buni decât vechii politicieni. Acest fapt este de o gravitate fără margini, lucru care se vede în lehamitatea oamenilor atunci când vine vorba de clasa politică. Zeci de ani de acum încolo, România va fi condusă ilegitim de politicieni care sunt votați de un sfert din populația cu drept de vot.

Ce au văzut românii în cei aproape 7 ani de mandat ai lui Klaus Iohannis?

  • îți poți lua 5, 6 case din banii de meditație și nu pățești nimic;
  • poți să impui un Guvern, deși românii au votat cu totul altceva;
  • poți face tot ceea ce criticai la adversarii politici, iar asta este cea mai mare ipocrizie politică de care dă dovadă actualul șef al statului;
  • poți sta pe margine, te poți ascunde, deși românii așteaptă soluții de la cel mai important om în stat (au trecut ani de zile de când Iohannis nu a mai acordat un interviu în mass-media);
  • poți duce aroganța politică pe cele mai înalte culmi;

Imediat după a ajuns președinte, Klaus Iohannis a anunțat că dorește ”guvernul său”. A făcut tot ce a putut și a instalat două guverne controlate de el. Care este rezultatul? Guvernul Orban și Guvernul Cîțu sunt cele mai slabe executive pe care le-a avut România după 1990. Dar….președintele României…tace! Așa cum a tăcut de când a ajuns la Palatul Cotroceni.

Acesta este Klaus Iohannis, un politician șters, ajuns președinte prin susținere puternică din exterior și care va rămâne în istorie prin….NIMIC!

POHTA CE-A POHTIT IOHANNIS ȘI MARELE PERICOL PENTRU PSD

Într-unul din articolele anterioare am scris despre faptul că președintele Klaus Iohannis va fi ”groparul politic” al PSD. Am argumentat atunci că tot ce se va întâmpla în acest an în zona politică va avea drept țintă obiectivul major al președintelui Iohannis de a elimina PSD din tot ce înseamnă decizia politică în România: servicii de informații, Guvern și acum Parlament.

Chiar dacă PSD a câștigat alegerile parlamentare, iar la locale a avut un scor destul de bun, asta nu înseamnă mare lucru. PSD a câștigat parlamentarele nu pentru că a avut un ofertă electorală irezistibilă sau pentru că a propus oameni excepționali în funcții publice. Nu! PSD a câștigat pentru că oamenii care au dorit să iasă la urne au dat un vot de blam lui Klaus Iohannis. Sigur că PSD are un electorat destul de stabil, dar și acesta este în scădere după condamnarea politică a lui Liviu Dragnea.

Un lucru foarte important despre care nu vorbește nimeni este marele pericol pentru PSD. Precedentul a fost deja creat. Câtă vreme la Palatul Cotroceni se va afla Klaus Iohannis și după prezidențialele din 2024 un lider tot din zona PNL – USR, PSD nu va mai avea acces la guvernare. Atacul la PSD din partea președintelui Iohannis nu este doar o simplă ambiție politică, ci face parte dintr-un plan bine pus la punct, agreat în marile capitale europene, dar și în SUA.

Este greu de crezut că PSD va mai reuși să ia peste 45% la alegerile parlamentare și atunci să acceadă la guvernare în mod automat. Un simplu scenariu pe care îl lansez la acest moment sună cam așa, iar PSD trebuie să fie foarte atent: Klaus Iohannis nu va mai putea să aibă încă un mandat la Palatul Cotroceni, dar nu îl va împiedica nimeni și nimic să ajungă la Palatul Victoria. Este foarte probabil să avem un fel de rocadă politică, iar cel care va candida la prezidențiale peste 4 ani din partea PNL-USR să meargă în tandem cu propunerea de prim-ministru, în persoana lui Klaus Iohannis. În aceste condiții, pentru PSD urmează o lungă perioadă pe băncile Opoziției.

PS. Pariez pentru 2024 pe tandemul Dominic Fritz (Palatul Cotroceni) – Klaus Iohannis (Palatul Victoria)!

De la Iohannis și Orban mai puțin, de la Dumnezeu mai mult! O CRIZĂ AȘA CUM NU AM MAI VĂZUT!

Lumea este devastată de pandemia de coronavirus. Ceea ce părea o chestiune oarecum izolată în anumite regiuni ale Chinei a devenit o problemă de o gravitate mondială. Mulți au prezis că vom fi loviți de o pandemie și că nu vom fi pregătiți să facem față. Totul se desfășoară cu rapiditate și suntem departe de a ajunge la un final fericit. Și România este lovită de acest tsunami pandemic. Dar cât de pregătiți suntem să trecem cu brio peste acest necaz?

Nu vreau să intru în comentarii tehnice și medicale legate de modul în care a apărut, răspândit și evoluează pandemia de coronavirus. Avem specialiști care trebuie lăsați să muncească și să explice exact ce se întâmplă. SĂ AVEM ÎNCREDERE ÎN RAED ARAFAT ȘI ECHIPA DIN COMITETUL DE URGENȚĂ!

  • România este o țară mică care trebuie să facă față unei pandemii.
  • România are o economie mică, care trebuie să facă față efectelor devastatoare ale pandemiei.
  • În situații de pandemie mondială legată de răspândirea unui virus, adică ești în război cu un dușman invizibil, România ar trebui să se bazeze și pe resursele proprii.
  • România nu poate aloca prea multe resurse pentru lupta cu pandemia pentru că nu are! De ce nu are? Pentru că pe nimeni din clasa politică nu a interesat să dezvolte România, să o facă o țară puternică, cu resurse proprii.
  • România are un sistem de sănătate sufocat de probleme, deși bani au fost alocați tot mai mulți în ultimii ani. Norocul României este că îl are pe Raed Arafat, care a pus la punct întregul sistem operațional de urgență, vital în situații cum este pandemia de coronavirus
  • România este o țară dependentă de importuri! Marile lanțuri de hypermarket controlează tot ce înseamnă industrie alimentară. Dacă Uniunea Europeană va avea probleme de aprovizionare alimentară, România va fi lovită puternic, mai ales în zona urbană. Firmele românești din industrială alimentară nu au avut nicio șansă să se dezvolte, iar dacă cineva ridica această problemă era considerat anti-european și naționalist. Au râs de Liviu Dragnea și Petre Daea că mâncau roșii în diverse locații unde produceau români. O să ducem dorul acelor roșii și a altor produse alimentare românești când o să vedem că din import nu mai vine nimic pentru că la granițele UE sunt mari probleme!
  • România nu e dependentă de exporturi pentru că exportă puțin. Dar nici ceea ce exportam până acum nu se va putea pentru că se închid uzinele care produceau. Mă refer evident la Renault și Ford.
  • Cei mai afectați de efectele economice ale pandemiei de coronavirus vor fi românii care au mici afaceri: restaurante, cafenele, saloane de înfrumusețare și altele. Deja oamenii care lucrează în aceste zone au fost anunțați că nu mai au loc de muncă. Șomajul tehnic este o soluție de avarie disperată, dar e mult prea puțin.
  • Se vorbește despre recesiune globală, scenariu probabil pentru următoarea perioadă, iar România nu are cum să fie ferită.
  • Și dacă ar dori, președintele Iohannis și Guvernul Orban nu ar avea de unde să aloce bani pentru a pompa în economie. România produce mult prea puțin pentru a strânge și a împărți atunci când e nevoie. Se spunea că nu e bine să ai creștere economică bazată pe consum. Nu se va mai pune problema de așa ceva pentru că riscăm să nu avem ce să consumăm.
  • AVEM NEVOIE DE SOLIDARITATE, DISCIPLINĂ ȘI OPTIMISM! FĂRĂ ISTERIE, PANICĂ ȘI DEPRESIE! Doar așa vom face față acestei încercări!

Marele pericol pentru democraţie – IOHANNIS ŞI PNL CULEG CE AU SEMĂNAT!

Nu cu mult timp în urmă spuneam că președintele României, Klaus Iohannis, va fi „groparul” PSD. Mare parte din primul său mandat a fost dedicat acțiunilor de „distrugere politică” a social-democraţilor. Campania pentru prezidenţiale a fost dedicată în mare măsură mesajul anti-PSD. Primele luni ale celui de-al doilea mandat au fost dedicate de asemenea eforturilor de izolare a PSD pe scena politică. TOTUL SE ÎNTOARCE ÎNSĂ ÎMPOTRIVA SA!

Nimic din ceea ce şi-a propus președintele Iohannis în debutul celui de-al doilea mandat nu s-a realizat.

  1. Guvernul Orban, o catastrofă pentru imaginea lui Klaus Iohannis. Chiar dacă nu a ieşit niciodată să critice în mod direct ceea a făcut Guvernul condus de Ludovic Orban, președintele Iohannis nu are cum să fie mulţumit de felul în care s-a guvernat în ultimele luni şi mai ales de felul în care s-a comunicat pe tema guvernării.
  2. Alegerile locale în 2 tururi – un mare eșec pentru Iohannis şi PNL. Căderea Guvernulu Orban prin moţiune de cenzură a îngropat subiectul, care era unul extrem de delicat pentru PSD. Alegerile pentru primari în 2 tururi erau principala armă prin care Klaus Iohannis şi PNL puteau „îngropa politic” PSD. S-A ALES PRAFUL DE ACEASTĂ MANEVRĂ POLITICĂ.
  3. Alegerile anticipate, aproape imposibil să se mai realizeze. Decizia Curţii Constituţionale care îl obligă pe președintele Iohannis să vină cu o altă nominalizare pentru funcţia de prim-ministru pare a fi lovitura de graţie pentru scenariul anticipatelor. Asta dacă nu cumva şi nu ar fi exclus SĂ NU SE RESPECTE DECIZIILE CURŢII CONSTITUŢIONALE. Este evident că președintele Klaus Iohannis trage de timp când spune că așteaptă motivarea Curţii. În plus, avem experienţa acelui „imediat” pe care Iohannis nu l-a respectat, deşi făcea parte dintr-o decizie a Curţii Constituţionale, care este DEFINITIVĂ ŞI GENERAL OBLIGATORIE.

Este degringoladă în laboratoarele Palatului Cotroceni şi la Palatul Victoria. Iar peste toate astea se suprapune şi criza coronavirusului. Nimeni nu a anticipat un asemenea scenariu iar acum, cu siguranţă, se lucrează la un Plan B, prin care Iohannis şi PNL să nu piardă totuși guvernarea, dar să se ajungă şi la anticipate. Nici nu va mai conta dacă nu se respectă o decizie a Curţii Constituţionale, iar asta va fi un MARE PERICOL PENTRU DEMOCRAŢIE. Rămâne de văzut cum şi-au propus cei de la PSD să sancţioneze un astfel de gest, pentru că este evident un atac la adresa sistemului constituţional.

Scenariul cel mai plauzibil este ca președintele Klaus Iohannis să nominalizeze o altă persoană pentru funcţia de prim-ministru care să întrunească următoarele condiţii:

  • să fie un om de încredere, docil şi să nu iasă din cuvântul preşedintelui Iohannis
  • să reauşească să îi convingă pe parlamentari să facă acel cvorum pentru a se ţine şedinţa de plen la învestitură

Este greu de crezut că există un astfel de politician, mai ales că PNL şi Klaus Iohannis culeg ce au semănat în ultima vreme. Singurii aliaţi cu adevărat din Parlament au rămas cei de la PMP care, practic, nu contează. În aceste condiţii, CRIZA POLITICĂ DIN ROMÂNIA ESTE ABIA LA ÎNCEPUT DE DRUM!

PAS CU PAS SPRE „ROMÂNIA NORMALĂ” – Planul ascuns al președintelui Klaus Iohannis

De mai bine de jumătate de an, România este asediată din punct de vedere politic, dar cu efect și în plan economico-social, cu scopul de a se pune în aplicare un PLAN ASCUNS. Nu este foarte clar cine se află în spatele operațiunii, dar știm cu siguranță cine sunt principalii beneficiari, dacă PLANUL va fi pus practică până la capăt: KLAUS IOHANNIS și PNL.

PAS CU PAS SPRE ROMÂNIA CONTROLATĂ DE IOHANNIS ȘI PNL

„PSD, ciuma roşie” şi demonizarea lui Liviu Dragnea au fost doar începutul MARELUI PLAN prin care Partidul Social Democrat, cea mai mare formaţiune politică din România, să fie eliminat din tot ce înseamnă PUTERE şi BANI.

  • Un prim semnal a fost dat la europarlamentare, acolo unde PNL a luat cele mai multe voturi.
  • Un al doilea semnal a fost dat la moțiunea de cenzură unde, deşi PSD are un număr important de parlamentari, jocurile de culise au făcut ca Guvernul Dăncilă să fie demis.
  • Al treilea semnal şi cel mai puternic de până acum a venit în urma alegerilor prezidenţiale, unde s-a făcut tot posibilul ca actualul preşedinte să câştige un al doilea mandat fără prea mari emoţii.

PRIMĂRIILE ŞI CONSILIILE JUDEŢENE, CONTROLATE DE PSD, MAREA MIZĂ

Klaus Iohannis şi PNL controlează aproape tot. La Palatul Victoria şi în administraţia centrală liberalii încearcă din răsputeri să își instaleze oamenii, desigur pe criterii „de competenţă”. Serviciile de informaţii în niciun caz nu putem spune că se află în sfera de influenţă a PSD. La toate acestea se adaugă SPRIJINUL EXTERN MASIV, care se va demonstra chiar şi atunci când liberalii își vor dovedi nepriceperea.

Există însă o mare problemă, care provoacă insomnii. PSD controlează încă cele mai multe primării şi consilii judeţene din România. Așa se explică intenţia disperată a PNL de a face alegeri locale în 2 tururi. Ipocrizia este maximă în rândurile liberalilor, în condițiile în care o mare parte din actuala conducere a PNL, provenită din vechiul PDL, a promovat şi aplicat alegerea primarilor într-un singur tur.

Sunt şanse mari să iasă şi planul cu eliminarea PSD din primării şi consilii judeţene din simplul motiv că aleşii locali social-democraţi vor fi singuri în faţa alianţelor iniţiate de PNL în turul al doilea de scrutin. În 2016, harta politică în urma alegerilor locale era roşie. Să nu mire pe nimeni că după 4 ani aceeaşi hartă va avea nuanţe puternice de galben, iar în unele zone urbane chiar nuanţe de albastru-portocaliu, alianţa USR-PLUS fiind un alt beneficiar al alegerilor locale în 2 tururi.

MAJORITATE PARLAMENTARĂ DOMINATĂ ŞI CONTROLATĂ DE PNL, PUNCTUL FINAL AL PLANULUI

Se vorbeşte foarte mult despre alegeri anticipate. Președintele Klaus Iohannis își doreşte ca PNL să aibă un număr de parlamentari apropiat de ceea ce are în prezent PSD. Pentru a ajunge aici e nevoie de alegeri anticipate cât mai repede, mai ales că PNL începe să se erodeze la guvernare. Este greu însă să se ajungă la anticipate, mai ales că foarte mulţi parlamentari, de la toate partidele, nu vor dori să își piardă mandatele înainte de termen. În aceste condiţii, în primă fază, obiectivul rămâne alegerile locale în 2 tururi, iar noii primari aleşi să tragă ulterior pentru PNL la parlamentare.

PS. Nu este întâmplătoare toată această campanie prin care suntem informaţi că PSD a lăsat un dezastru la buget, că nu e sigur dacă vor mai fi majorate pensiile şi salariile, nici chiar chestiunea cu întârzierea plăţii pensiilor. PNL nu mizează oricum pe voturile celor pe care îi anunţă că nu e sigură majorarea veniturilor. Ceea ce ignoră PNL este că acest electorat se poate mobiliza dacă va avea buzunare tot mai goale!

România, pradă a jocurilor politice externe! Axa Iohannis-PNL-Washington-Bruxelles

Evenimentele politice din România din ultimii 3 ani ne arată o realitate crudă şi ne dovedeşte încă o dată că nimic din ceea ce se întâmplă la Bucureşti nu e întâmplător şi are legătură cu marile jocuri care se fac, în principal, la Washington şi Bruxelles.

Pare să fie tot mai clar că acțiunile politice din România fac parte dintr-un scenariu bine pus la punct, a cărui finalitate o vedem în aceste zile. Dacă acum 3 ani aveam un preşedinte Klaus Iohannis izolat la Cotroceni, în scădere de popularitate din cauza Guvernului tehnocrat Cioloş şi un PSD extrem de puternic, aflat la 45% din opţiunile de vot şi un Liviu Dragnea, considerat de toată lumea „omul care conduce România”, lucrurile s-au schimbat radical şi dramatic într-un interval extrem de scurt. În prezent, președintele Klaus Iohannis şi PNL conduc autoritar tot ce înseamnă scenă politică, iar PSD riscă să fie izolat şi să devină un partid care nu se mai bate pentru câștigarea unor alegeri. DAR CUM S-A AJUNS AICI?

Votul uriaş pentru PSD de la sfârșitul anului 2016 a dat alarma în marile centre de putere mondiale, în special la Washington şi Bruxelles. Chiar dacă au existat unele tatonări prin care s-a dorit o apropiere a PSD de administraţia Trump, lucrurile nu s-au concretizat. În schimb, relaţia PSD cu instituțiile europene, în special Comisia Europeană, s-a deteriorat în mod constant, ajungându-se să se facă unele comparaţii între fostul lider social-democrat, Liviu Dragnea şi liderii naţionalişti Matteo Salvini sau Viktor Orban. Uniunea European nu avea nevoie de încă un asemenea lider populist şi naţionalist şi într-o ţară cu potenţial strategic așa cum este România.

Imediat după instalarea regimului Dragnea-PSD au început protestele în stradă, iar aici au fost 2 momente culminante: februarie 2017 şi august 2018. Toate aceste proteste au fost bine îmbrăcate în ample operaţiuni de manipulare a opiniei publice, toate fiind legate de demonizarea PSD şi a liderului său. Totul a culminat cu alegerile europarlamentare, câştigate de PNL pe fondul unui val de ură la adresa partidului aflat la guvernare.

La o zi după europarlamentare a venit lovitura de graţie pentru PSD. Liviu Dragnea este încarcerat, iar ceea ce a urmat după nu a făcut decât să pună în aplicare planul de acaparare a puterii politice de către liberali, împreună cu actualul şef al statului, care a devenit din ce în ce mai puternic fără să iasă în evidenţă cu un mandat de 5 ani plin de realizări. Președintele Klaus Iohannis a preferat să se poziţioneze împotriva PSD şi să intre în campania electorală pentru un al doilea mandat cu un slogan simplu, dar extrem de eficient: ROMÂNIA NORMALĂ, care de fapt înseamnă ROMÂNIA FĂRĂ PSD!

Acest slogan a fost răspândit şi în afara graniţelor României, în aceste fel demarându-se OPERAŢIUNEA DIASPORA, sute de mii de voturi mergând către Klaus Iohannis şi PNL.

Sloganul ROMÂNIA FĂRĂ PSD este la modă şi la Bruxelles, acolo unde s-a încercat cu disperare să se împiedice ca PSD să dea un comisar european. S-au inventat motive prin care oamenii propuşi de Guvernul Dăncilă să fie respinşi pe bandă rulantă, iar declaraţia actualului premier al României, prin care se recunoaşte că Guvernul PSD a fost schimbat cu un Executiv de dreapta pentru ca ţara noastră să dea un comisar de la Partidul Popular European nu face decât să confirme toate aceste scenarii.

Lucrurile s-au petrecut așa cum s-a dorit:

  • ROMÂNIA NU MAI ESTE CONDUSĂ DE PSD
  • LIVIU DRAGNEA ESTE LA ÎNCHISOARE
  • KLAUS IOHANNIS ESTE PREŞEDINTE ÎNCĂ 5 ANI
  • SUA ŞI UE AU LA BUCUREŞTI UN GUVERN AGREAT


Klaus Iohannis, „groparul politic” al PSD

Viorica Dăncilă nu mai este premierul României. Trădările și voturile foștilor parteneri de coaliției au fost suficiente să fie votată moțiunea de cenzură. Este încă o etapă în cadrul unei ample operațiuni prin care se dorește eliminarea PSD de pe scena politică și scoaterea electoratului social-democrat în afara marilor jocuri politice.

Totul a început după alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2016, atunci când PSD a luat un procent uriaș, având nevoie doar de un partid mic, așa cum este ALDE, pentru a face majoritate parlamentară. Este momentul în care în anumite cercuri politice influente, interne și externe, s-a decis marea operațiune de dezmembrare și eliminare, pas cu pas, a tot ce înseamnă PSD de pe scena politică. Iar omul desemnat să pună în aplicare întregul plan este chiar președintele țării.

Timp de aproape 3 ani, în jurul lui Klaus Iohannis s-a construit o etichetă politică simplă: marele adversar al PSD. Actualul președinte al țării nu a ieșit în evidență cu nimic timp de 5 ani la Palatul Cotroceni, ci a preferat să-și construiască această etichetă, la care mai adaug o caracterizare. După reușita moțiunii de cenzură, Klaus Iohannis, devine, pas cu pas, „groparul politic” al PSD.

Sunt fapte și evenimente care confirmă eticheta pusă președintelui Iohannis, a cărui principală politică de stat a fost să distrugă PSD, în special după parlamentarele din 2016. Le-a blocat numiri de prim-miniștri și miniștri, le-a contestat și blocat legi importante, s-a poziționat în permanență în opoziție față de PSD. La toate acestea s-au adăugat greșelile majore făcute de PSD în ultimii 3 ani, plecând de la răsturnarea propriilor guverne, o premieră în politica românească, până la marile greșeli de comunicare și PR politic. Evident nu lipsește din peisaj condamnarea lui Liviu Dragnea care pare să conteze tot mai mult în tot ce înseamnă dezastrul politic al social-democraților.

PSD pare să se afle într-o situație fără ieșire. În contextul în care Klaus Iohannis este mai puternic ca oricând, cel mai grav lucru care i se poate întâmpla PSD este ca electoratul important și disciplinat care a votat acest partid să se disipeze și să dispară prin refuzul de a mai veni la urne.

Liderii politici vin și pleacă, electoratul e greu să îl mai convingi să îți dea voturile!

MOŢIUNEA DE CENZURĂ, decisivă pentru REZULTATUL ALEGERILOR PREZIDENŢIALE

Este pentru prima dată după alegerile parlamentare din 2016 când șansele ca PSD să piardă guvernarea sunt foarte mari. Lucrurile s-au schimbat radical în ultimii trei ani, iar evenimentele care s-au succedat în această perioadă au făcut ca PSD să aibă în prezent o grămadă de probleme şi riscă să fie scos de la guvernare.

Liviu Dragnea este la închisoare, Călin Popescu Tăriceanu a părăsit barca guvernării, Klaus Iohannis este mai puternic ca oricând. Pe scurt, cam așa arată tabloul politic în prezent. Iar în perspectivă apropiată ne așteaptă alegerile prezidenţiale care, la prima vedere, par mai dezechilibrate ca oricând. În acest context, PSD se confruntă cu o problemă majoră, legată de moțiunea de cenzură, care are şanse reale să treacă din mai multe motive. PSD pare să fie izolat în Parlament, toţi ceilalți se aliază împotriva PSD şi, în aceste condiţii, dacă mai apar şi trădări, așa cum se întâmplă de obicei în astfel de momente, vor fi probleme la vot. Nici nu contează neapărat numărul de semnături strânse pentru moţiune, ci votul va fi decisiv, iar acolo trebuie să ne aşteptăm la surprize. Totul este la limită, iar diferenţa se va face la câteva voturi.

Dar care sunt consecințele politice ale rezultatului votului pentru moțiunea de cenzură, în condițiile în care bat la uşă alegerile prezidenţiale. Sunt 2 scenarii simple, dar cu efecte majore:

  1. MOŢIUNEA NU TRECE! Există şi posibilitatea, în urma unor jocuri şi negocieri de culise de ultimă oră, ca moțiunea să nu treacă. Va fi un eșec total pentru Klaus Iohannis, PNL şi USR. Electoratul îi va percepe pe cei trei drept niște actori politici slabi care, pe un val de simpatie important, nu reușesc să dărâme un Guvern PSD aflat în mare dificultate. Cea mai importantă consecinţă ar fi o întărire a candidatului PSD la prezidenţiale, Viorica Dăncilă, care ar da un semnal de forţă printre alegători, mai ales printre cei care deşi simpatizează cu social-democraţii nu erau dispuşi să mai vină la vot. Dacă nu trece moțiunea de cenzură, Viorica Dăncilă are şanse foarte mari să intre în turul doi la prezidenţiale.
  2. MOŢIUNEA TRECE! Scena politică se va reseta dacă va trece moțiunea de cenzură. Președintele Klaus Iohannis va deveni cel mai important actor politic şi va oferi Guvernul celor de la PNL. Nu este exclus să se meargă până la alegeri şi cu un Executiv de tranziţie, dar oricum cu oameni agreaţi de Iohannis. Cea mai importantă consecinţă va fi însă pentru PSD. Pierderea guvernării înseamnă finalul carierei politice pentru Viorica Dăncilă, prăbușirea în sondajele de opinie, şanse minime să intre în turul doi la prezidenţiale. Nu este exclus ca Viorica Dăncilă să piardă şi funcţia de preşedinte PSD. Cu siguranţă, Victor Ponta are un plan bine pus la punct de revenire la butoane în PSD, în situaţia trecerii moţiunii de cenzură.

Politica este plină de surprize, negocieri, jocuri de culise, dar este evident că alegerile prezidenţiale vor fi influenţate de rezultatul votului la moțiunea de cenzură. Este poate cea mai importantă moţiune de cenzură din ultimii ani, cu efecte politice la nivelul cel mai înalt!

Cazul CARACAL răstoarnă calculele pentru PREZIDENŢIALE

România are în acest an alegeri prezidenţiale. Fie vom avea un nou preşedinte, fie actualul şef al statului mai câştigă un mandat de cinci la Palatul Cotroceni. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe radical după nenorocirea de Caracal.

Nimic nu va mai fi ca înainte de Caracal. Totul este în mişcare şi în schimbare, iar calculele pentru prezidenţiale au toate şansele să fie date peste cap. De la Colectiv nu a mai fost atât de multă emoţie în societate, iar politicienii trebuie să ţină cont de asta. Cine nu va face asta va fi măturat de electorat.

Cine va ştii să gestioneze cel mai bine momentul Caracal va ieşi învingător la prezidenţiale. Unii au încercat să se urce pe valul de frustrare şi nemulţumire, dar au greşit. E cazul liderului USR, care a dovedit că mai are mult de învăţat în politică. E la început de drum, mai are timp, dar să spui că dacă erai preşedintele ţării cazul Caracal nu exista e deja mult prea mult. Oricum, Dan Barna pare să fi înţeles gafa şi a dispărut puţin din peisajul politic.

Teoretic, ceea ce s-a întâmplat la Caracal, felul în care s-a intervenit, întreaga bulibăşeală instituţională, ar trebui să o deconteze cei care se află la guvernare. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Colectiv. Doar că situaţia acum este puţin schimbată. Preşedintele Klaus Iohannis nu poate fi asociat în mod direct cu felul în care s-a intervenit la Caracal, dar este totuşi şef al statului în ultimii cinci ani. Teoretic, Iohannis este omul cel mai puternic şi mai influent în această ţară care, prin reprezentanţii ei în funcţii publice (procurori, poliţie, STS, operatori 112), a eşuat în salvarea unei tinere care, în mod miraculos, a apucat să sune după ajutor.

Toţi cei care sunt în funcţii publice sunt responsabili de ceea ce s-a întâmplat la Caracal. Este revoltător cum unii din opoziţie au încercat şi încă încearcă să-l extragă pe Klaus Iohannis din povestea nefastă de la Caracal. Nu poţi să te mândreşti că eşti preşedintele unei ţări doar atunci când se întâmplă evenimente pozitive. Klaus Iohannis nu poate fi desprins de cazul Caracal, pentru că este şeful statului în care s-a petrecut nenorocirea.

În privinţa PSD, cazul Caracal nu poate aduce nimic bun. Vorbim despre un partid aflat la guvernare, care controlează o parte a instituţiilor de forţă prin reprezentanţii politici instalaţi acolo. De parcă nu era suficient ce s-a întâmplat cu Liviu Dragnea, cazul Caracal nu poate aduce puncte electorale PSD, indiferent ce ar face şi pe cine ar mai schimba din funcţii.

Aparent, povestea tristă de la Caracal îi avantajează pe cei care nu au mai fost la guvernare, care ar putea beneficia şi de voturilor unor nehotărâţi sau care nu au mai votat până acum. Este clar că la nivelul societăţii s-a acumulat o imensă nemulţumire, chiar furie pe alocuri, faţă de cei care sunt plătiţi să ne protejeze, să ne salveze şi să ne dea acea speranţă că dacă ai nevoie de ajutor te poţi baza pe autorităţi. În cazul Caracal, aceste autorităţi au eşuat lamentabil, iar decontul va veni la alegerile prezidenţiale. Vom avea surprize majore!!!